Xiaomi Mi 5c este un nou smartphone accesibil și de invidiat

de: Alexandru Puiu
01 03. 2017

După ce ieri anunțam lansarea primului SoC pentru mobile al celor de la Xiaomi, astăzi detaliem noul Xiaomi Mi 5c. Acesta este primul telefon cu procesorul Surge S1.

Deși continuă să-și facă simțită prezența aproape exclusiv pe teritoriul Chinei, cei de la Xiaomi au făcut mai multe anunțuri interesante la Mobile World Congress 2017. Mergând pe urmele celor de la Samsung și Huawei, chinezii s-au prezentat la Barcelona cu propriul procesor pentru smartphone-uri și tablete pe arhitectură ARM. Acesta este intitulat Xiaomi Surge S1 și deja și-a găsit locul într-un nou telefon.

Xiaomi Mi 5c este cel mai nou smartphone al chinezilor, conform celor de la GSM Arena. S-a vehiculat în trecut că acesta nu va folosi un SoC din familia Snapdragon, dar numele de cod al procesorului proprietar era Pinecone. La capitolul detalii tehnice, acesta este un octa core format dintr-o combinație de patru nuclee tactate la 2,2 GHz și alte patru la 1,4 GHz.

Noul Xiaomi Mi 5C este construit în jurul unui panou Full HD IPS de 5,15 inci. La interior ascunde o combinație între un octa core Surge S1, 3GB RAM și o memorie internă de 64GB. Partea de captură este asigurată de o cameră principală de 12 megapixeli și una frontală de 8 megapixeli. Bateria este de 2860mAh și ar trebui să nu vă facă probleme în a vă ține departe de priză pe parcursul unei zile. Senzorul de amprentă este ascuns în spatele butonului principal de pe fața aparatului.

La fel ca majoritatea gadgeturilor anunțate la MWC, noul Mi 5c va ajunge la utilizatori preinstalat cu Android 7.1 Nougat. Inițial, acesta va fi disponibil pentru achiziție în China la prețul de aproximativ 220 de dolari. Nu se știe momentan dacă va ajunge și în câteva țări europene sau în Statele Unite. Va fi oricum interesant de văzut cum se comportă în comparație cu terminale de top de la LG, Samsung sau Huawei.